Vocea unui dac

Din neant neamu-mi și-a luat ființă
Și mii de ani timp lui i-a dat
Să-și crească-n sân a sa credință
Întru sufletul și inma de dac.

Și-așa miloși și plini de-nvățătură,
Barbari în mintea lor noi suntem,
Căci alte straie, alta lucrătură
Și barbă lungă noi purtăm.

Și-au venit fuduli cu-al lor alai,
Cu toți tâlharii sloboziți.
La noi găsit-au îns-aceleși grai,
Frați de-ai lor neumiliți.

Iar noi plecat-am în Carpați...
Lăsat le-am doar pamantul!
Am luat cu noi copii și frați
Și-n suflet noi purtăm cuvântul.

Dănilă Ștefan